02.Canari de culoare – Istoric

Canari de culoare, canari de vinzare, sfaturi referitoare la cresterea canarilor, imperecherea canarilor, hrana pentru canari, cintecul la canari.

 

Indeletnicirea de a pastra pasari de cintec si pasari ornamentale in captivitate dateaza din timpurile Egiptului Antic si al Romei Antice, acestea din urma din cate am citit eu la istorie, se pare ca au disparut…adica si Roma si Egiptul mai sint dar momentan nu stiu de ce nu le mai spune antice… insa China si Japonia care au facut si ele o adevarata cultura din acest fapt, (cred ca tot din cauza ca se chemau antice,…)  uite ce departe au ajuns azi. Asadar prin asociatie de idei, se poate spune ca asta-i singurul lucru serios pe care romanii nu l-au incercat inca pe drumul lor anevoios spre prosperitate.

 Mai toate pasarile de colivie folosite in timpul  acestor culturi erau pasari prinse in salbaticie. Canarul insa a evoluat din acest punct de vedere si intr-un fel este un punct culminant al acestei vechi traditii si merita un loc aparte (parerea mea…).

Canarul sau Serinus Canaria  cum li se spune  in cartile citite de oameni cu pretentii intelectuale, sint din familia fringilide, ordinul paseiforme, subordinul paserine. Se pare ca provin pina la urma din Insulele Canare dar canarii sint cei care au luat numele insulelor si nu viceversa. Istoricii ne spun  ca insulele au fost botezate cu mult timp in urma de catre romani(…asa spunea Plinius cel Batrin) dupa  cainii impresionanti pe care-i cresteau localnicii, iar cuvintul  canare este o pervertire a lui canis.( …asta desigur este varianta pentru cei corora le place sa se lase usor  impresionati si care apoi povestesc mai departe prietenilor lor incercind sa le transmita in intregime  acest entuziasm …varianta demna de luat in calcul)

Canarii au o istorie lunga ca pasari crescute in captivitate care ne duce in urma cu gindul  undeva prin secolul  XV.(asta la un calcul simplu da anul 1400 si ceva…)si-i face responsabili pe  spanioli ca ei  au cucerit insulele pe la 1400. Desigur toata lumea stie (de la televizor...dupa ce l-a vazut pe Antonio Banderas) ca spaniolii apartzin tipului sensibil si romantic, care alearga asa toata ziua dupa pasarici…si canarii fiind acolo la indemina pe insule in mod firesc spaniolii au inceput sa alerge dupa ei. Apoi  ca niste oameni care asa din lipsa de alta preocupare, s-au hotarit sa imbine utilul cu placutul si sa faca si un pic de comertz pe deasupra,  pe linga alte  marfuri posibile (matasuri, mirodenii, prafuri de stranutat etc)  nici aceasta din urma, adica canarii, nu ar fi fost cu totul de neglijat asa ca s-au hotarit sa-i exporte in Spania. Insa abia calugarii spanioli,( in pornirile lor ascetice…) si-au dat seama de adevarata lor  valoare comerciala... Dupa ceva vreme, dupa multe incercari nereusite si multa gelozie intre competitori(…aproape dupa acelasi scenariu din Numele Trandafirului), au reusit sa le reproduca si  in captivitate. Deoarece erau pretuitzi exclusiv pentru cintecul lor, doar masculii aveau cerere, femelele erau pastrate cu strasnicie in mare taina de catre calugari in manastirile lor, in felul acesta monopolul putindu-se prelungi la nesfirsit. Balantza dintre cerere si oferta fiind foarte echilibrata, nimic n-ar fi putut umbri perspectivele unei afaceri aproape perfecte. Clientzii erau numai unul si unul oameni cu stare si cu dare de mina…Legenda spune ca nu era deloc deplasat ca un indragostit de rang nobiliar sa faca cadou iubitei sale, un canar intr-o colivie de aur ferecata cu pietre pretioase… Si aicea vine partea interesanta : colivia respectiva era din punct de vedere al costului, o fractie comparativ cu valoarea pasarii dinauntrul ei. Legenda, adevar ; se pare ca manastirile au devenit foarte bogate in urma acestui tip de comert, care a continuat mult dupa domnia reginei Elizabeth I-a a Angliei, ea insasi  primind  mai multe astfel de daruri(…fiind femeie de succes se intzelege )si  astfel lucrul acesta  devenind o practica absolut  banala la curtile regale europene.

Se spune ca daca un calugar se facea vinovat de instrainarea unei femele de canar  era pasibil de pedeapsa cu moartea.(…pentru crescatori, femelele desi costa mai putin astazi au ramas la fel de pretzioase, pedeapsa insa nu se mai aplica din motive necunoscute). Dar asa cum v-am spus in introducere…viatza asta nu-i chiar asa ca si cind dai rest la o suta,…shit happens ! Si sa vedetzi ce s-a’ntimplat …

Se spune ca un vas incarcat cu canari(pretios cargo…) se intorcea din Canare spre Spania, asa linistit, marinarii beau rom, fumau pipa si povesteau intre ei despre averi si femei frumoase(ca mai totzi marinarii cind se afla in larg sub vaporii alcoholului…) cind, pe neasteptate au fost surprinsi de o teribila furtuna in apropiere de insula Elba. Te-ai fi gindit ca in situatii dintr-astea critice, marinarii ar fi avut de facut cu totul alte lucruri mai importante, spre exemplu ;  sa salveze nava si pe ei insisi, insa asa cum sintem obisnuitzi de un regizor bun si un actor ca Banderas, au ales la modul complet altruist, sa elibereze intai pasarile... In acest fel canarii au ajuns pe insula Elba(care asa cum v-am spus adineaori, plutea in apropierea vasului care la ora aia refuza sa mai pluteasca) si fiind  cel mai apropiat loc de refugiu(eu personal cred ca canarii au innotat alaturi de marinari, deoarece vintul care scufundase nava trebuie sa fi fost mult prea puternic ca sa poata zbura…),s-au refugiat pe ea din lipsa de alternativa, de unde mai apoi o parte au fost recapturati si vinduti de catre italienii care se intimpla sa fie prin zona. Imediat dupa aceea au inceput si nemtii sa-i reproduca(cei cativa care aveau prieteni italieni si aveau temeinice cunostintze despre reproducere…) asa ca avind 3 surse disponibile(spanioli, italieni, nemti…) pretul s-a dus in vrie…Nu va putetzi inchipui cit au plins calugarii la aflarea vestii…

Intr-o perioada canarilor  li se spunea   Sugar Birds, probabil din cauza ca veneau cu aceleasi vase care transportau trestia de zahar. Da’ nu asta-i important.

Trebuie neaparat sa va subliniez ca astazi, puteti face un gest regesc,  daruind reginei dumneavoastra un astfel de dar, (un canar cumparat de la mine…)  pe care doar regii si-l puteau permite in vremile de demult si astfel sa-i aratati intreaga pretuire ce-i purtati, lucru care sint sigur v-a fi urmat, asa dupa cum numai  imaginatzia va impinge s-o faceti, de clipe de tandrete ce nu sint menite a fi  cantarite  in cuvinte…( aicea vine bineintzles  partea de reclama  in care  cenusareasa-i arata printului clatinind din cap, cum impacheta marmota ciocolata…) si asa mai departe.

Intrebarea fireasca care se pune : unde au fost  englezii in toata afacerea asta ?Stati sa vedeti ca nu erau departe…Deja in jurul anului 1713, Hervieux care a fost superintendentul gradinilor cu pasari ale ducucesei de Berry vorbeste deja in Tratat Despre Serins-ul din Insulele Canare, ca avea sub ingrijirea sa 29 de varietati, lucru deloc de neglijat.

In tot  timpul acelea canarii erau apreciati pentru cintec si nu pentru penaj. Incet incet apoi, de la cei cu dare de mina si lipsiti de griji materiale, cum era si firesc au ajuns canarii si pe mina citorva  norocosi, dintre cei multi cu care soarta nu si-a exersat niciodata  generozitatea la modul serios, dar care in schiumb i-au pretuit la fel de mult sau poate chiar mai mult decit si-ar fi putut-o ingadui la  modul obisnuit…obsesia deci incepea sa prinda contur.

Calatorim mai departe in timp si spatziu , in  era industriala in Anglia, canarii au devenit comuni in manufacturi si aglomeratii dintr-astea cu scop productiv, unde fiind un bun al colectivitatii,  indulceau cu cintecul lor orele lungi de disciplina  si munca repetitiva. Pe vremea aceea radioul si televiziunea inca nu se inventasera si nici nu avea lumea atita timp sa stea si sa piarda vremea cu talk-show-uri si emisiuni proaste de divertisment(oare oamenii sa fi fost mai inteligentzi sau mai nevoitzi inca nu mi-e foarte clar…) desi cred ca dorinta asta perversa salasuia in inconstientul fiecaruia dar nu venise inca vremea sa se elibereze.

Tot de la istorie am aflat ca nici tehnica nu era pe vremea aceea evolutata  pe de-a’ntregul(adica nu era energie nucleara si curent electric si chestii dintr-astea…), asa ca cu un pic de imaginatie si din lipsa de  standardizare(nu impunea nimeni ANSI si ISO) nu era deloc iesit din comun sa se foloseasca canari ca detectoare de gaz in mina. Minerii-i duceau  cu ei in subteran si cind pasarea cadea de pe batz(se stia ca, canarii sint foarete sensibili la emanatia de gaze…) era un semnal de mare primejdie care impunea neaparat o evacuare in mare graba. Un fel de  : iooooi ! fujiiiiitzi  !!! de la noi. Mai apoi tehnica evoluind s-a renuntat la modul acesta natural de avertizare si negasindu-le alta intrebuintzare, canarii au devenit pasiunea crescatorilor care au inceput sa-i sporeasca la modul recreational,  selectia facindu-se  dupa criterii subiective pe care le considerau benefice  in functzue de  educatia celot 7 ani de-acasa primita de fiecare. De exemplu nemtii i-au selectat dupa o anumita abilitate de a cinta note mai grave neaparat cu ciocul inchis ( se pare totusi ca nemtii aveau o instructie muzicala serioasa care era deja oricum recunoscuta si parerea mea, ca nu era neaparat nevoie sa recurga la astfel metode extreme de afirmare  cum este cea povestita mai sus) : asa au aparut rolerii din regiunea Hartz.

 Altundeva in Europa(Belgia, Anglia) s-au entuziasmat dupa marime, postura sau culoare(in conformitate cu gradul de dezvoltare economico-culturala si cerintele dictate de piata si nu in ultimul rind ca o chestiune menita sa compenseze sau sa intareasca  unele deficientze naturale ale crescatorului) creind varietatile care exista astazi( si credeti-ma nu sint putine) iar lucrurile sint departe de a se fi oprit aici. Si ca in orice alt domeniu de activitate in care se implica omul,(diavolul fiind mai intotdeauna prin preajma)  au aparut ca o conditie inerenta : schizmele, rivalitatzile invidia si dupa  modelul  religios, societatea  s-a divizat in discipoli si opozanti, declansat razboiul intre canaristii de culoare impotriva celor de cintec, dusmanind deopotriva pe cei care se ocupa de canari de postura. Ei se autointituleaza astazi cu multa mandrie drept ‘pasionati’,(fiecare avind pretentia ca se afla in posesia adevarului absolut…) si daca gasiti printre ei vre-unul sanatos la minte si cinstit pe de-a’ntregul va rog sa mi-l aratati si mie, sau macar sa-i facem o fotografie pentru National Geographic…

In mare,  cam asa s-au petrecut lucrurile … mai multe  amanunte nu v-ar putea spune decit cei care au fost de fata, insa cu toate astea  nimeni nu v-ar putea garanta ca ca va  putetzi increde in cuvintul lor…

Si-am incalecat asa… si  v-am pus povestea-n sha !

 

 

 

 

                                                                                     INAPOI LA PAGINA PRINCIPALA CANARI

 

 

 

 

 

 

                                                                                              CANARI INCA UN PAS INAINTE